Tocală: „Alegerile la box vor avea loc în 18 sau 19 noiembrie și la AG va asista și președintele AIBA”

Tocală:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele Autorității Naționale pentru Sport și Tineret, Carmen Tocală, a declarat joi, agenției MEDIAFAX, că alegerile pentru funcția de președinte al Federației Române de Box vor avea loc în 19 sau 20 noiembrie, iar la Adunarea Generală organizată cu acest prilej va asista și președintele AIBA.

AIBA a postat, joi, un comunicat pe site-ul oficial, în care anunță excluderea provizorie a FR de Box, însă președintele federației Rudel Obreja precizează că textul a fost întocmit înainte ca președintele ANST, Carmen Tocală, să discute și să obțină amânarea excluderii din partea conducerii forului internațional. Tocală a confirmat spusele lui Obreja, precizând că este în legătură permanentă cu AIBA.

Comunicatul AIBA este din data de 1 octombrie, iar discuțiile dintre ANST și AIBA au avut loc în 2 octombrie. Și acum sunt în legăutră directă cu ei și le-am comunicat deja că data alegerilor pentru președinția FR Box va avea loc în 19 sau 20 noiembrie, o decizie asupra datei exacte urmând să se ia vineri, în ședința Biroul Federal. La Adunarea Generală din luna noiembrie va asista și președintele AIBA”, a declarat Tocală pentru MEDIAFAX.

Biroul Executiv al Federației Române de Box a decis, vineri, anularea Adunării Generale Extraordinare de alegeri a președintelui federației, programată duminică, fiind considerată nestatutară.

Luni, președintele ANST, Carmen Tocală, a anunțat că, în urma unei discuții telefonice cu secretarul general al AIBA, a obținut amânarea cu două luni a dezafilierii FR Box. „Totul trebuie să fie făcut pe cale amiabilă, aceste tensiuni nu pot continua, pentru că afectează atât munca sportivilor, cât și imaginea sportului românesc”, a precizat atunci președintele ANST.

Mediafax.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Lege nouă pentru cei care stau la bloc. Va fi interzis pentru administratorii de bloc să mai refuze
Lege nouă pentru cei care stau la bloc. Va fi interzis pentru administratorii de bloc să mai refuze
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×